Se reiau căutările «Elodiei de Harghita»

CLICK, Nr. 747. Vineri, 3 aprilie 2009

Principalul suspect în dispariţia copilei de 9 ani este un poliţist

de Sorina Szakacs

 

Procurorii redeschid ancheta în cazul „Andreei Simona Simon”, la mai bine de trei ani de la dispariţia ei din oraşul natal, Miercurea Ciuc.

 

click1

Un caz similar cu cel al Elodiei Ghinescu este şi cel al Andreei Simona Simon, în vârstă de 9 ani, din Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, care a dispărut de acasă la 15 decembrie 2005.

 

Copila s-a dus la cumpărături într-un supermarket aflat la numai câteva zeci de metri de blocul în care locuia, fata fiind surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului, când cumpăra ceea ce îi ceruse mama ei: apă minerală, chibrituri, o cutie cu smântână şi un caiet.

Acolo, şi-a întâlnit doi prieteni şi s-au jucat împreună câteva minute în zăpada din faţa magazinului, după care s-a îndreptat spre casă. N-a mai ajuns, iar de aici i s-a pierdut urma. Chiar daca familia fetei este din Miercurea Ciuc, dosarul este instrumentat la Mureş, din cauza primului suspect în această dispariţie, Tiberiu Burcuţă, ofiţer al poliţiei din localitate şi fost iubit al mamei Andreei.

„Ofiţerul a avut de patru ori un rezultat nefavorabil la testul cu poligraful, ceea ce ne-a determinat să îi facem profilul psihologic şi să vedem dacă într-adevăr ar putea fi autorul”, a adăugat procurorul de caz. Bunica fetiţei, Ileana Tonai speră că nepoata sa va fi găsită. „Am nădejde în procurori şi în Dumnezeu că o s-o am acasă de Paşte”, spune, bătrâna.

 

click2

“Avem indicii că fetiţa s-ar afla în lac”

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, Dan Petru spune că se impune reluarea căutărilor.

„Vom continua investigaţiile, fiindcă am discutat cu cineva şi chiar mi-a întărit convingerea că trebuie să o căutăm în Lacul Frumoasa, aflat în apropiere de locuinţa fetiţei dispărute. Eu am făcut cercetări cu scafandrii pe care i-am găsit pe plan local, dar am nevoie de mai mulţi, care să acopere toată zona. Este interesant că cineva care ar trebui să fie foarte interesat de aflarea adevărului, a spus că nu merită scotocit. Avem indicii că fetiţa s-ar afla în lac. Aşteptăm să se topească gheaţa în larg în totalitate pentru a se limpezi apa”, a precizat procurorul general Dan Petru.

 

Aşa ar trebui să arate fata

Poliţia a apelat la o tehnică digitală de îmbătrânire pentru a afla cum ar arată Andreea acum faţă de momentul dispariţiei. Un poliţist din Bihor a refăcut fotografia fetei prin îmbătrânire digitala. Imaginea a fost pusă la dispoziţia procurorilor. Cazul Andreei Simona Simon, dispărută de peste trei ani, este cel mai dificil caz al procurorului Dan Petru.

 

click3

 

http://www.click.ro/actualitate/se-reiau-cautarile-elodiei-de-harghita

Publicat în: on 03/04/2009 at 17:00 Scrieti un comentariu

The URI to TrackBack this entry is: http://simonandreea.wordpress.com/2009/04/03/se-reiau-cautarile-%c2%abelodiei-de-harghita%c2%bb/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

Leave a Comment