Învinuit de omor, protejat de poliţie

Posted: 13/08/2011 in Articole despre acest caz
Etichete:, , , , , ,

Pentru cei de la Harghita, cazul „Larisa Chelaru” a fost un caz şcoală, din care au învăţat tehnici de apărare

Subcomisar la IJP Harghita, Tiberiu Burcuţă a fost cercetat de colegii de serviciu. Pentru superiori, el a fost şi a rămas doar fisura din imaginea inspectoratului. Mica pată neagră de pe oglinda Poliţiei

Era o seară de joi, 15 decembrie 2005. Ioana, mama Andreei Simon, pusese la fiert nişte cartofi, să facă piure. Ar fi avut nevoie de o cutie cu smântână. Şi-anunţă că pleacă până la magazinul de peste drum, însă Andreea se oferă să meargă ea. Avea 9 ani, era descurcăreaţă şi nu se temea seara pe stradă. Făcea karate de un an şi jumătate, taekwondo, şi de trei ori pe săptămână venea singură, pe întuneric, de la antrenamente. Vineri, a doua zi, ar fi avut examen pentru centura albă cu bandă galbenă.

În seara aia, Andreea s-a oferit să meargă la magazin şi pentru că voia să se mai uite la raftul cu bibelouri. Venea Crăciunul şi căuta un cadou pentru părinţi. Aşa că a insistat să se ducă. A lăsat pe-un colţ de masă batonul de ciocolată din care mânca, şi-a scos elasticul din păr, şi-a pus nişte bocanci şi geaca fără glugă pe ea şi a plecat aşa, în pantaloni de trening, cu capul descoperit şi fără mănuşi. Afară era ger, – 15 grade, dar magazinul era aproape, şi-ntr-un sfert de oră ar fi fost înapoi. Era 18:55 când a ieşit din casă. Cu 25 de minute mai devreme, Tiberiu Burcuţă îşi terminase orele de condus. Stă mărturie declaraţia instructorului auto, care spune că l-a lăsat în dreptul magazinului „Napsugar”. Cel spre care venea Andreea, să cumpere smântână. Fetiţa nu s-a mai întors niciodată acasă. La ora 19:01, camerele de supraveghere din interiorul „Napsugar” o surprind intrând în magazin. Merge printre rafturi şi pune în coş exact ce-i ceruse mama să ia: patru sticle de apă minerală, o duzină de chibrituri, o cutie cu smântână şi un caiet. Pe bonul de casă e trecută ora 19:05. Andreea primeşte restul de la un milion de lei şi iese afară, unde se întâlneşte cu doi colegi de şcoală, fraţi. Stă cu ei câteva minute, apoi se grăbeşte înspre casă. Iar pe drum dispare, într-o fracţiune de secundă. În jurul orei 19:15, Ioana, văzând că Andreea nu apare, pleacă după ea spre magazin. Vânzătoarea îi confirmă că a fost acolo. Mama crede că fetiţa a venit spre acasă pe un alt drum şi se întoarce, sperând ca ea să fi ajuns între timp. N-o găseşte acasă, aşa că vine din nou la magazin La orele 20:00, soţul Ioanei sesizează dispariţia Andreei la Poliţia din Miercurea Ciuc. Încep, imediat, căutările.

Andreea a dispărut în intervalul 19:05, ora de pe bonul din magazin, şi 19:15, când mama pleacă după ea.

Ce-ar fi putut să se întâmple cu fata într-un interval de doar câteva minute? Ioana avea să afle mai târziu, după nouă luni de la dispariţia fiicei sale. Prima care i-a atras atenţia a fost Lucia, prietena pe care o cuplase cu Burcuţă Tiberiu, fostul ei iubit. „Eu cred că ştie mai multe despre Andreea. Mi-a zis că-n seara aia s-a întâlnit cu ea”, i-ar fi povestit Lucia prin septembrie 2006. Ioana s-a dus la el şi l-a luat la întrebări. „A zis că atunci şi-a adus aminte că în seara aia a traversat cu ea strada, el i-a zis «nu trece, că vine o maşină», apoi cu el a mers până acolo (n.r. – în dreptul garajelor de lângă blocul Ioanei) şi ea s-ar fi urcat într-o maşină”.

Ce l-a determinat pe Burcuţă să facă această mărturisire? Ioana n-avea de unde să ştie că el devenise principalul suspect încă din ianuarie 2006. Ştia, în schimb, că fata ei n-avea motive să fugă de acasă şi că un străin n-ar fi putut s-o răpească, cu forţa, de pe stradă. Fetiţa ar fi ripostat. La începutul lui ianuarie 2006, mama Andreei declara jurnaliştilor că e convinsă că fata a fost răpită de un cunoscut de-al ei.

Chiar în noaptea în care fata a dispărut, pe la orele 4:00, Ioana l-a sunat pe Burcuţă, întrebându-l: „Ştii ceva de Andreea? E la tine?”. El i-a spus, îşi aminteşte Ioana, „stai liniştită, nu s-a întâmplat nimic”. Poliţişti, jandarmi şi prieteni de familie au căutat în noaptea aceea fetiţa pe străzi, prin blocuri, subsoluri şi canale. Peste 100 de oameni care o strigau pe nume pe Andreea. Burcuţă n-a simţit nevoia să participe la căutări. A intrat în vizorul poliţiei a doua zi de dimineaţă, când a fost verificat listingul apelurilor efectuate de mamă în ultimele 24 de ore. În dreptul lui, anchetatorii au trecut atunci – „un prieten”. În aceeaşi zi, de 16 decembrie 2005, Burcuţă a fost dimineaţa la serviciu. Teoretic. Practic, el apare şi pe agenda instructorului auto, între orele 9:30 şi 11:00. La prânz, declară Burcuţă, a plecat cu ocazia spre Bicaz, unde locuiesc părinţii lui. A stat pe bancheta din spate şi avea un bagaj pe care l-a ţinut cu el, între picioare. În localitatea Taşca, din judeţul Neamţ, zice că s-a oprit la un local şi a cumpărat nişte prăjituri. Era într-un Volkswagen Polo alb. „Cu un taxi a plecat”, a aflat Ioana. „La 11:00 dimineaţa. Cu un taxi condus de unu, Mişi, care lucrează la parcul auto de la Poliţie (n.r. – IJP Harghita). Cu acelaşi taxi, pe 23 decembrie (n.r. – 2005) a luat-o şi apoi a dus-o pe sor’sa la aeroport, în Bucureşti”.

Ajuns la Bicaz, pe 17 decembrie 2005 Burcuţă a tăiat porcul. A doua zi dimineaţă s-a întors în Miercurea Ciuc. Procurorul Dan Petru, care s-a ocupat de acest dosar până în iunie 2009, îşi aduce aminte că „atunci, imediat după dispariţie, conducerea Poliţiei (n.r. – IJP Harghita) a făcut o şedinţă în care s-a prelucrat cazul şi le-a cerut tuturor ofiţerilor să facă investigaţii şi, cine are ceva date, să le spună. El a tăcut din gură. După aia s-a aflat că el a avut un concubinaj cu mama fetei şi că, după ce femeia s-a măritat cu un ofiţer de armată, el mai ţinea legătura cu ea, se mai sunau. Şi l-am întrebat: «de ce n-ai spus că ai avut relaţii, că o cunoşti pe fetiţă, că ai umblat în familie, că vă mai întâlneaţi?». A dat o explicaţie care n-are nici un sens: «Nu am vrut să ştie conducerea Poliţiei că eu am relaţii cu părinţi ai căror copii sunt dispăruţi»”.

În perioada 22 decembrie 2005 – 6 ianuarie 2006, Burcuţă şi-a luat concediu de odihnă. Pe 23 decembrie se întoarce la Bicaz, unde rămâne până pe 26 decembrie, când revine la Miercurea Ciuc. Serviciul şi-l reîncepe pe 9 ianuarie 2006. Ar fi avut timp berechet să şteargă toate urmele şi să se pregătească psihic pentru ceea ce anticipa că urmează. Prin cercetări (declaraţii de martori, declaraţia instructorului auto) poliţiştii stabiliseră deja că la ora critică el se aflase în zona din care dispăruse fetiţa. În baza unui telefon anonim primit la 112 în ziua de 23 decembrie 2005, în care se spunea „nu căutaţi fata, că va muri! Nu căutaţi, Simona va muri!”, un ofiţer de la poliţia judiciară Harghita întocmeşte un proces verbal de începere a urmăririi penale „in rem” pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Pe 3 ianuarie 2006 s-a deschis dosarul penal şi pe fir a intrat procurorul criminalist. Existau toate condiţiile ca ancheta să avanseze rapid.

În aceeaşi perioadă, la Iaşi, se finaliza ancheta despre dispariţia Larisei Chelaru. Fetiţa de 8 ani dispăruse de acasă pe 18 octombrie 2005 şi fusese găsită moartă, pe 29 decembrie 2005, în containerul de lângă bloc. Criminalul, vecinul de vizavi, a declarat că a ademenit fetiţa la el, a supus-o perversiunilor sexuale şi a ucis-o în ziua dispariţiei. Apoi, a ascuns cadavrul într-un covor făcut sul, în boxa din subsolul blocului. Cu alte cuvinte, poliţiştii care s-au ocupat de caz au trecut zilnic, de câteva ori, pe lângă el. Ministrul de interne de atunci, Vasile Blaga, a dispus o anchetă internă şi, în urma controlului, a decapitat IJP Iaşi. La începutul lui ianuarie 2006 au fost destituiţi din funcţii şeful IJP Iaşi, adjunctul acestuia, şeful de la Investigaţii Criminale din IJP Iaşi. Alţi cinci ofiţeri şi subofiţeri au fost sancţionaţi disciplinar.

O vreme, s-a făcut o paralelă între cazul fetiţei de la Iaşi şi cazul Simon Andreea. Ambele s-au întâmplat imediat după schimbarea procedurilor de căutare a copiilor dispăruţi. Din 3 noiembrie 2005, poliţiştii, care aşteptau 48 de ore până să înceapă căutarea unui minor dispărut, erau obligaţi de noul ordin intern să acţioneze imediat. Erau însă şi pregătiţi pentru asta? Cazul de la Iaşi a demonstrat că nu. Ancheta internă a demonstrat că lipseau acte de la dosar, unele procese verbale de percheziţie fuseseră falsificate prin modificarea datei, nimeni nu mai ştia dacă şi când percheziţionase subsolul. Cazul de la Iaşi a fost o palmă pe obrazul Poliţiei Române. Cazul de la Harghita se-anunţa a fi un scuipat pe acelaşi obraz: principalul suspect era un poliţist. Venea mult prea devreme şi era o premieră. Pe atunci, Cioacă şi Elodia încă mai trăiau în armonie.

Încă din ianuarie 2006, s-a decis palmarea cazului. Ancheta a mers înainte, cu turaţie mică, şi doar câţiva ofiţeri de la judiciar au înţeles să-şi facă meseria până la capăt. Adică, până unde au putut. Pentru restul, colegi cu suspectul, Burcuţă era fisura din imaginea IPJ Harghita. Mica pată neagră de pe oglinda Poliţiei Române. Şi-au făcut cu toţii grămadă pe el, să-l protejeze. Să se protejeze!

Citiţi mai departe: Cum şi-au cercetat poliţiştii colegul suspectat că a ucis-o pe Simon Andreea

Adriana Oprea-Popescu, Andreea Sminchişe

(Jurnalul Naţional, 9 august 2011)

http://www.jurnalul.ro/special/anchete/invinuit-de-omor-protejat-de-politie-586997.html

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s